Mai mult de 200 de persoane din 27 de state americane sunt urmărite pentru că s-ar fi putut contamina cu o boală rară extrem de infecțioasă numită „variola de maimuță”, scrie BBC.
Temerile sunt că aceste persoane au intrat în contact cu un bărbat din Texas care a adus această periculoasă boală din Nigeria, la începutul acestei luni.
Bărbatul, despre care se crede că este primul american infectat cu acest tip de variolă din 2003 și până astăzi, a fost dus la spital și se află în stare stabilă.
Până acum nu au fost descoperite alte cazuri.
Centrul pentru prevenția și controlul bolilor american este îngrijorat că pasagerii care s-au aflat la bordul celor două avioane cu care a călătorit texanul au fost expuși la această boală.
El a călătorit din Lagos, Nigeria în Atlanta în data de 9 iulie, chiar înainte de a se întoarce în Dallas, acolo unde a fost spitalizat.
CDC a anunțat că lucrează cu operatorii de curse aeriene pentru a stabilit care sunt riscurile potențiale pentru cei care au călătorit împreună cu bărbatul. Agenția precizează, totuși, că riscurile de transmisie sunt mici, în contextul în care pasagerii au purtat masca obligatorie din cauza pandemiei de Covid.
Un purtător de cuvânt al CDC a explicat că agenția lucreacă cu autoritățile sanitare locale pentru a-i găsi pe cei care ar fi putut fi expuși.
Variola de maimuță este o boală virală din aceeași „familie” cu variola, dar este mult mai puțin severă. Ea este găsită în părți îndepărtate ale țărilor din centrul și vestul Africii, în apropierea pădurilor tropicale.
Simptomele bolii includ:
Majoritatea cazurilor sunt ușoare, însă în 1 din 100 de cazuri se poate ajunge la decesul bolnavului.